Despre ce este vorba in acest articol
Un om are, de-a lungul vieții sale, două rânduri de dinți: dinții de lapte și dinții definitivi, ceea ce face ca în literatura de specialitate oamenii să fie numiți „difiodonți”. Între dinții temporari și cei definitivi există anumite diferențe, inclusiv de număr. Dantura umană a evoluat de-a lungul timpului, de la omul preistoric și până în prezent, aceasta fiind influențată de obiceiurile alimentare și de factorii de mediu. Mugurii dentari (mezenchimul odontogen) se formează la făt încă din viața intrauterină. De alimentația corectă a mamei va depinde și sănătatea dinților bebelușului, de aceea femeile gravide trebuie să se asigure că nu sunt private de substanțele nutritive necesare pe parcursul sarcinii. Momentul erupției dentare diferă de la un copil la altul. Există chiar și bebeluși care se nasc cu unul sau mai mulți dinți deja erupți. Dar, de obicei, dentina se formează înainte de naștere, iar smalțul dentar – după. Apoi, după formarea smalțului, primii dinți încep să erupă.
Cuprins:
1. Dantura umană: evoluție și structură în funcție de vârstele fiziologice
2. Dantura umană: elementele structurale ale unui dinte
1. Dantura umană: evoluție și structură în funcție de vârstele fiziologice
Dantura temporară include câte 10 dinți pentru fiecare arcadă: 4 incisivi (dinții din față), 2 canini (cei mai ascuțiți) și molarii (sau măselele). În total, dentiția de lapte completă presupune existența a 20 de dinți.
Există, însă, și excepții de la această regulă: unor copii nu le cresc deloc anumiți dinți (afecțiunea se numește anodonție; cel mai adesea, lipsește un incisiv lateral de pe arcada superioară), iar altora le cresc dinți suplimentari (supranumerari; afecțiunea se mai numește și hiperodonție și apare mai des la băieți), care nu ar trebui să existe. Aceste anomalii pot fi rezolvate de către medicul ortodont, astfel încât să nu ajungă să afecteze creșterea și dezvoltarea dinților definitivi.
Dinții de lapte pot fi considerați dinții provizorii, pentru că vor fi înlocuiți de cei permanenți în perioada cuprinsă între 6 și 21 de ani.
Dinții definitivi trebuie să fie în număr de 32. Și mugurii acestora se formează tot în perioada în care copilul crește în burtica mamei, astfel:
– mugurii dinților temporari se formează între săptămânile 5 și 8 de sarcină;
– mugurii dinților permanenți se formează începând cu a douăzecea săptămână calculată de la data concepției.
În cazul celor mai mulți copii, rădăcinile dinților de lapte încep să se dizolve în jurul vârstei de 6 ani, cei definitivi crescând tot mai mult și împingându-i pe primii în afara alveolei. De multe ori, dinții cad singuri, atunci când copilul mușcă, de exemplu, dintr-un fruct. Creșterea dinților permanenți va continua, astfel, pentru o perioadă de aproximativ 15 ani.
Smalțul dentar este cea mai dură substanță existentă în corpul uman; totuși, acizii din salivă, împreună cu placa bacteriană care se formează în gură mai ales după mese sunt suficient de agresive pentru a determina deteriorarea acestuia. De aceea, specialiștii insistă pentru păstrarea unei igiene orale stricte și pentru obișnuirea copiilor de la cele mai fragede vârste cu spălatul pe dinți și vizitele la stomatolog.
Pe măsură ce omul înaintează în vârstă, devine tot mai expus demineralizărilor, dezvoltării afecțiunilor gingivale și parodontozelor și se poate confrunta, de asemenea, cu aparenta alungire a dinților, cauzată de retracția gingivală.
Toate acestea pot fi prevenite și tratate, dacă se intervine la timp.
2. Dantura umană: elementele structurale ale unui dinte
Dinții umani sunt alcătuiți din mai multe straturi suprapuse, care au roluri diferite. Iată care sunt acestea și țesuturile adiacente lor:
- Smalțul: substanța dură și lucioasă care acoperă dantura, nu doare și permite trecerea luminii prin el, deși nu este transparent. Nu se poate regenera singur, de aceea, dacă smalțul dentar este afectat de fisuri sau carii, nu poate fi reparat decât în cabinetul stomatologic.
- Dentina: stratul poziționat imediat sub smalț, care dă culoarea dinților. Spre deosebire de smalț, dentina este mai moale și este străbătută de mici vase de sânge și terminații nervoase. Dentina se poate regenera și singură, dar atunci când este afectată transmite către creier impulsuri dureroase.
- Cementul: este stratul de protecție care acoperă rădăcina dintelui, fiind situat sub gingie; este mai sensibil și mai subțire decât smalțul. Atașează dintele de maxilar cu ajutorul unor mici ligamente.
- Pulpa: este porțiunea centrală a dintelui, bogată în vascularizație și nervi și se împarte în două zone: coronară (camera pulpară) și radiculară (canalul radicular). Aici se află așa-numitul „nerv” al dintelui. Odată ce o carie pătrunde până aici, se declanșează dureri intense, iar infecția asociată poate provoca abcese dentare.
- Parodonțiul apical: zonă situată imediat sub dinte, care are comunicare directă cu pulpa dentară, prin foramenul apical. Acesta este orificiul situat în capătul fiecărei rădăcini, prin care pătrund în interiorul dintelui micile vase de sânge și nervii.
- Ligamentul periodontal: fixează rădăcina dintelui de osul alveolar.
Dantura umană trebuie îngrijită în permanență, indiferent că vorbim despre dentiția temporară sau cea permanentă. Aceasta nu are doar un rol de masticație, ci contribuie și la o pronunție corectă, la un aspect mai plăcut, dar are importanță și din perspectiva dezvoltării maxilarelor și a mușchilor faciali.
Dacă totuși ajungi în situația în care să îți pierzi unul sau mai mulți dinți, apelează cu încredere la soluțiile de restaurare a danturii (protetică sau implantologie) oferite de Clinicile Omega Omnident din Cartierul Floreasca sau de la Piața Romană!
Sursa foto: Shutterstock.com