ESTETICĂ DENTARĂ
Ce este?
Estetica dentară cuprinde tratamentele care transformă aspectul zâmbetului tău — de la albirea dinților până la fațete ceramice și coroane dentare estetice.
Acestea pot corecta probleme precum dinții colorați, fisurați sau deformați, iar rezultatele sunt durabile și naturale.
La Omega Omnident din București, fiecare tratament estetic pornește de la un consult detaliat și un plan personalizat, adaptat structurii dentare, culorii naturale a dinților și dorințelor tale.
Rezultatele sunt durabile, naturale și realizate cu materiale de ultimă generație.
Tipuri de tratamente
Dacă îți dorești o dantură curată și strălucitoare, cu câteva nuanțe mai deschisă decât cea actuală, procedurile de albire a dinților cu lampa LED sau cu LASER sunt cele mai eficiente variante disponibile în cabinetele dentare.
Substanțele de albire folosite, cu concentrație mare de peroxid de hidrogen, accelerate de acțiunea aparaturii avansate, produc o albire uniformă, cu mai puțină sensibilitate și efecte secundare.
Dacă urmează să apelezi la una dintre metodele de albire a dinților disponibile în cabinetele dentare Omega Omnident, iată ce trebuie să știi înainte de a ne trece pragul:
Fațetele dentare sunt lucrări dentare foarte subțiri, realizate din porțelan sau materiale compozite, care acoperă partea frontală a dinților și pot corecta imperfecțiuni de formă sau culoare a danturii. Acestea imită foarte bine forma și aspectul dinților naturali, nu se pătează și își păstrează aspectul intact pentru mulți ani. Sunt simplu de fixat, aplicarea având nevoie de intervenții minim invazive asupra structurii dintelui.
În general sunt recomandate pentru dinții frontali, dar pot fi aplicate cu succes și pe toată dantura sau pe o întreagă arcadă dentară, oferind un aspect estetic și uniform.
Fiind vorba despre o lucrare dentară, intervenția va putea fi realizată numai într-un cabinet stomatologic, după un control amănunțit, pe baza căruia medicul stomatolog va stabili dacă nu există alte probleme dentare ce trebuie tratate mai înainte sau care nu permit realizarea procedurii.
Fațetele dentare sunt lucrări de aproximativ 0,5 - 1 mm grosime, ce acoperă doar partea frontală a dinților și pentru a căror montare este necesară îndepărtarea unei cantități mici de smalț dentar, pentru a o face să se încadreze cât mai bine și estetic.
Durata de viață a acestora, în funcție de tipul de material ales, de manoperă și de starea generală a sănătății danturii este de 10 - 15 ani. Pentru a le asigura o durabilitate cât mai mare sunt necesare controale regulate la stomatolog.
Ele vin și cu o serie de dezavantaje, printre care menționăm faptul ca nu pot fi utilizate pentru dinți deteriorați grav, deoarece aceștia nu oferă suportul structural necesar unei fixări sigure și de durată. De asemenea, nici prețul nu este unul accesibil tuturor pacienților.
Coroanele dentare sunt lucrări protetice ce acoperă partea vizibilă a unui dinte, inclusiv partea frontală, laterală și superioară, oferind protecție și rezistență unui dinte care prezintă fisuri, deteriorări sau distrugeri de mai mare amploare și pentru care plombarea nu mai este o soluție suficientă.
Pot fi utilizate pentru a corecta forma, dimensiunea și aspectul dinților, dar și pentru a repara dinții după tratamente de canal radicular. Coroanele dentare sunt utilizate, de asemenea, și pentru a da aspectul exterior al dintelui, în cazul realizării unui implant.
În prezent există mai multe variante de produse, cu costuri și durabilitate diferite. Printre cele mai utilizate avem coroane dentare de ceramică, de zirconiu, de porțelan, de metal (uneori și aur) sau metalo-ceramice.
Pentru montarea lor este necesară îndepărtarea unui porțiuni mai mici sau mai mari de dinte și modelarea pentru a se potrivi perfect cu ceilalți dinți cu care sunt învecinate și cu care realizează mușcătura. Fiind mai groase decât fațetele dentare, automat și partea de dinte ce trebuie îndepărtată va fi mai groasă.
Întrucât este vorba despre o lucrare de estetică dentară, care trebuie să asigure și funcționalitatea completă a unui dinte, structura și materialele alese trebuie să fie mai rezistente și durabile decât în cazul altor tipuri de lucrări dentare.
Printre dezavantajele semnalate menționăm faptul că procedura dentară este ceva mai dură, deoarece trebuie îndepărtat mai mult din dinte, pentru a o fixa. În funcție de tip și de materialul utilizat prețul poate să fie unul destul de mare.
La acest tip de fațete se apelează până sunt gata cele definitive pentru a proteja dinții proaspăt șlefuiți. Se pot face și în cabinet, dar și în laborator pe baza amprentei dentare.
După cum sugerează denumirea, acestea implică pregătirea dinților înainte de aplicarea fațetelor. Fața vestibulară se șlefuiește cu 0,2 - 0,5 mm pentru a permite cimentarea fațetelor preparate în laborator.
Fațetele no prep se deosebesc de celelalte prin faptul că dinții nu se șlefuiesc înainte de aplicare. Pentru că se lipesc de smalțul natural al dinților, nu este necesară aplicarea fațetelor provizorii între programări.
Fațetele dentare, spre deosebire de coroanele dentare, sunt disponibile într-o mică varietate de materiale. Pentru a fi cât mai estetice și rezistente, ele pot fi realizate din material ceramic sau zirconiu, iar dacă se optează pentru fațete provizorii, compozit.
Fațetele ceramice sunt definitive, se realizează în laborator și nu se colorează în timp. Fiindcă porțelanul este un material casant, acesta este predispus la fisuri dacă asupra lui sunt aplicate forțe prea mari.
Cele din compozit sunt fațete provizorii și pot fi realizate atât în cabinet, cât și în laborator. Nu se recomandă acest tip de fațete pe termen lung pentru că se colorează din cauza alimentelor pigmentate și nu sunt rezistente în timp.
Fațetele pot fi realizate și din zirconiu, însă la exterior este aplicat un strat subțire de material ceramic. Acesta se aplică din motive estetice, pentru a da luciu similar celui natural și pentru a imita culoarea smalțului însă, bineînțeles, culoarea poate fi aleasă de pacient.
Consultul inițial
Un specialist va evalua starea sănătății tale dentare pentru a stabili ce procedură este potrivită.
Tratamentul efectiv
În funcție de procedura aleasă se vor aplica fațete, coroane sau se va realiza albirea dinților.
După tratament
Se vor oferi recomandări pentru menținerea rezultatelor și pentru a evita sensibilitatea dentară.
De ce să ne alegi?
Echipa noastră de medici stomatologi este bine pregătită să îți ofere cele mai bune soluții personalizate.
Oferim un pachet complet de servicii stomatologice și soluții personalizate pentru fiecare pacient.
Ne străduim să creăm un mediu cald și primitor pentru fiecare pacient.
Echipa noastră de medici stomatologi este bine pregătită să îți ofere cele mai bune soluții personalizate.
Oferim un pachet complet de servicii stomatologice și soluții personalizate pentru fiecare pacient.
Ne străduim să creăm un mediu cald și primitor pentru fiecare pacient.
Folosim aparatură modernă pentru tratamente precise și eficiente, ce garantează rezultate de calitate.
Suntem ușor de găsit, cu program flexibil, și ne asigurăm că fiecare vizită la noi este o experiență plăcută.
Oferim servicii de calitate la prețuri competitive, fără costuri ascunse.
FAQ
Fațetele arată precum niște foi și acoperă doar partea frontală a dinților. Coroanele dentare sunt similare cu niște „capace" și se așază peste întregul dinte, acoperindu-l în totalitate. Coroanele se recomandă când dintele este grav afectat structural, în timp ce fațetele au scop predominant estetic.
Fațetele din compozit rezistă între 5 și 7 ani, în timp ce fațetele ceramice pot avea o durată de viață de 10 până la 15 ani, uneori chiar mai mult. Factorii care contribuie la menținerea lor sunt igiena orală corectă, vizitele regulate la stomatolog și evitarea alimentelor foarte dure.
Depinde de tipul ales. La fațetele preparate (clasice), fața vestibulară se șlefuiește minimal, ceea ce este un proces ireversibil. Fațetele no-prep nu necesită nicio șlefuire, dinții rămânând intacți. Procedura se realizează sub anestezie locală, fără durere.
Fațetele nu sunt recomandate pacienților care scrâșnesc noaptea din dinți (bruxism), care au dinții foarte tociți sau care mușcă cu dinții muchie pe muchie, deoarece riscul ca fațeta să se spargă și să se descimenteze este foarte mare. De asemenea, fațetele nu se aplică pe dinți cu carii active sau cu distrucții mari.
Albirea dentară modernă folosește peroxid de hidrogen în concentrații sigure și nu afectează smalțul atunci când tratamentul este aplicat corect, sub supraveghere profesională. La Omega Omnident, albirea cu lampă LED sau LASER este precedată obligatoriu de un consult și de protejarea gingiilor cu gel special.
Albirea dinților funcționează doar pe dinții naturali. Nu va avea efect pe coroane, proteze sau fațete. Fațetele sau coroanele pătate ar trebui înlocuite. De aceea, albirea se recomandă înaintea montării fațetelor, pentru a potrivi perfect nuanța.
Efectele albirii durează circa 3 ani. Această perioadă variază în funcție de persoană și este mai scurtă dacă fumați sau consumați produse care pătează dinții. Respectarea recomandărilor post-tratament prelungește semnificativ rezultatele.
Fațetele dentare reprezintă o opțiune eficientă și minim invazivă pentru închiderea diastemei (strungăreața), cu rezultate vizibile imediat. Pentru deformări mai accentuate sau spații mari, medicul poate recomanda mai întâi ortodonție, urmată de fațetare.
Întreținerea fațetelor dentare nu presupune manopere speciale. O igienă orală corectă, cu folosirea aței dentare și a dușului bucal, ajută la menținerea sănătății întregii danturi, implicit a fațetelor dentare. Se recomandă evitarea alimentelor foarte dure și controlul periodic la medic.
Fațetele ceramice sunt realizate de obicei pe parcursul a două programări de câte o oră și jumătate. La prima vizită se face consultul, șlefuirea (dacă e necesară) și amprentarea; la a doua vizită se montează fațetele definitive. Fațetele din compozit pot fi realizate într-o singură ședință.
Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din domeniu și ofertele clinicii noastre?
Copyright © 2026 Omega Omnident. Toate drepturile rezervate. Powered by Emiral.